O zi, două finale. Mette Klit: „Vrem să închidem finala în două meciuri”. Marius Novanc: „Tatai te intimidează doar dacă ești un jucător slab”

O zi, două finale. Mette Klit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a organizat, miercuri, o conferință de presă pe marginea celor două finale ale Ligii Naționale de handbal, feminin și masculin, programate vineri în cuplaj la Sala Polivalentă din București. Finala feminină, CSM – HCM Baia Mare, va avea loc la ora 18:30, iar cea masculină, CSM – HC Minaur Baia Mare, de la ora 20:30. La conferința de presă au participat Constantin Căliman, director general CSM București, Mette Klit, antrenor principal al echipei feminine CSM București, Ovidiu Mihăilă, antrenorul secund al echipei masculine CSM București, și jucătorii Mayssa Pessoa și Marius Novanc.

„Aceste două finale încununează munca noastră de două sezoane, pentru că se împlinesc mâine-poimâine doi ani de când este o nouă conducere la CSM București. Împreună cu colegii mei am promis că vom aduce handbal de calitate în București și ne bucurăm că am reușit, jucând finala atât cu echipa de băieți, cât și cu cea de fete. Țin să fac un apel către cei care sunt interesați de promovare în incinta Sălii Polivalente din București la aceste două meciuri, pe ledurile electronice și pe cub, că banii rezultați din publicitate îi vom direcționa spre grupele de copii și juniori de la handbal feminin, din cadrul Centrului de Copii și Juniori al CSM București”, a susțin Constantin Căliman.

Întrebat dacă la începutul sezonului se aștepta la două finale, directorul general al CSMB, a precizat: „Eu sunt un luptător și îmi propun să ajung cel puțin în finale. Când am construit aceste două echipe nu s-a pus problema că vom putea ajunge în finala Ligii Naționale cu echipa de băieți, dar să fie primit, cum spune românul. Este o bucurie pentru noi și mai mult de atât este o mare provocare pentru că în istoria clubului e un eveniment deosebit să joci finale cu ambele echipe. Cred că și pentru handbalul românesc este interesant deoarece sunt două localități care își pot adjudeca cel puțin un titlu, dacă nu pe amândouă la handbal”.

Despre posibilitatea de a ajunge cu ambele echipe în Liga Campionilor, Constantin Căliman a declarat: „M-aș bucura să mergem în Liga Campionilor cu ambele echipe. Când am inițiat acest proiect în urmă cu ani, sub tutela Consiliului General al Municipiului București, în sensul acesta a fost gândit. Ar fi păcat să te califici în Liga Campionilor și să nu participi”.

Despre solicitarea de a fi delegați arbitri și observatori străini, directorul general a detaliat. „În momentul în care am solicitat arbitri și observatori străini m-am consultat atât cu colegii mei, cât și cu cei de la Baia Mare. Discutând cu domnul președinte Alexandru Dedu, i-am spus că departe de mine și de noi gândul că nu am avea arbitri români de calitate, pentru că avem câteva cupluri care sunt foarte bine cotate în Europa. Am făcut această solicitare pentru a nu pune presiune și a nu mai crea scandal pe această temă. Acum s-a decis delegarea unor arbitri români. Sper să nu fie probleme de arbitraj, așa cum au fost la unele meciuri, să ne bucurăm de un handbal curat și cel mai bun să câștige pe teren”.

„Ca să fiu sinceră, nu cred că am avut parte de fair-play la cele două  meciuri anterioare disputate la Baia Mare”

Mette Klit, antrenor CSM București (echipa feminină): „Acest eveniment este unul minunat, nu doar pentru noi, echipă, jucătoare, antrenori, club, ci și pentru tot handbalul din România. Suntem conștienți de faptul că vom fi în centrul atenției, cu 5.500 de spectatori la Sala Polivalentă, încă aproximativ 3.000 la Baia Mare, plus alți foarte mulți telespectatori. Este un eveniment mare, benefic pentru handbalul românesc și toți trebuie să fim mândri că există astfel de evenimente. Atmosfera în echipă e bună. Suntem fericiți că am avut două meciuri dificile cu Corona Brașov, care ne-a obligat să ne întrebuințăm pentru a le câștiga. Asta înseamnă că suntem într-o formă bună în acest moment. Fiind la final de sezon avem câteva accidentări minore, dar până la ora meciului toată lumea va fi pregătită pentru meciuri”.

Întrebată despre ce se așteaptă de la cele două meciuri de la Baia Mare, unde se știe că este un „teren greu”, Mette Klit a replicat: „De ce două meciuri? Unul singur. Vrem să închidem finala în două meciuri. Știm că este un teren dificil și tot ce ne dorim este să avem un arbitraj fair-play. Ca să fiu sinceră, nu cred că am avut parte de fair-play la cele două  meciuri anterioare disputate la Baia Mare. Tot ce putem face este să ne concentrăm la meci, la ce avem de făcut pe teren, la tactică. Respectăm Baia Mare, este o echipă mare, dar vrem să avem șansa de a le învinge pe teren”.

Mayssa Pessoa, portar CSM. „Este minunat ce ni se întâmplă. Personal, mă simt foarte pozitivă, iar atmosfera în echipă este foarte bună. Sper să încheiem acest sezon printr-o reușită frumoasă, în numai două meciuri. Pentru mine ar fi un vis să ajung în Liga Campionilor, pentru că nu am avut șansa să joc niciodată. Cred că acum este momentul potrivit”.

„Sperăm să fim ca un tăvălug”

Ovidiu Mihăilă, antrenor secund (masculin): „Este o atmosferă foarte bună în echipa masculină, iar unitatea de grup este unul dintre atuurile acestei echipe. Este un moment extrem de important și pentru noi, un rezultat care nu a venit întâmplător. Băieții și-au dorit extrem să mult să ajungă la o anumită performanță, un vârf de formă, au reușit și sper ca fim la înălțime în cele două sau trei meciuri care vor veni. Probabil puțină lume ne dă șanse la câștigarea campionatului, dar CSM București, având în componență jucători cu experiență și un grup de tineri care s-a mulat foarte bine în spatele lor, poate face un rezultat pozitiv și nu ar fi o surpriză să luăm titlul. Băieții vor fi pregătiți din punct de vedere mental și sunt convins că vor face față unui joc dur, dar în limitele sportivității”.

Marius Novanc, jucător CSM: „Pentru noi cel mai important este acest prim meci. Cu siguranță vom încerca să-l câștigăm, să ne luptăm, să ne ajutăm între noi, să ne încurajăm. Suntem într-o fază superioară, iar jucătorii cu experiență trebuie să țină steagul sus, să-i încurajeze pe cei tineri, avem nevoie de o atitudine bună în teren, să nu cedăm nicio clipă. Lucrul acesta îl vom arăta cu siguranță pe teren și vom face tot posibilul să câștigăm acest prim meci. Este cel mai important”.

Întrebat despre portarul Tatai, Marius Novanc a precizat: „Tatai te intimidează doar dacă ești un jucător slab. Dacă ești încrezător în tine nu are șanse. Și asta trebuie să transmitem între noi, o atitudine bună, pozitivă, de câștigător. Dacă vom avea această mentalitate nu cred că ne poate sta în cale un portar. Sperăm să fim ca un tăvălug”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×